Nu exista jurnalisti buni sau gazetari perfecti. Exista doar angajati care lucreaza mai mult decat altii, ziaristi talentati, dar si oameni ce scriu la comanda  si colegi care se injosesc in fata sefilor din redactii.

Merită să citiţi acest editorial aici.

2. eu

3. eu

[ ... ]

∞ EU

Şi uite aşa de trei ani învăţ, asimilez lucruri pozitive pentru dezvoltarea mea profesională, dar niciodată nu am vorbit despre cei cărora le datorez persoana care sunt azi.

Vă rog să îmi permiteţi să o prezint pe doamna mea, doamna Mihaela Mureşan.

A fost dură, aprigă şi fermă atunci când trebuia să fie aşa. Şi astfel am învăţat normele vorbirii şi scrierii corecte a limbii române.  Datorită doamnei mele, mintea mea a desăvârşit puterea cuvântului, a limbajului şi a ziaristicii. Am învăţat ce însemnă un termen limită, CORECTITUDINEA, ce este responsabilitatea şi refuzul de a face compromisuri. Doamna Mihaela Mureşan a ştiut întotdeauna să dea cel mai bun sfat.

Dacă s-ar acorda Nobelul pentru “Dascălul genial”, doamna Mihaela Mureşan ar purta cu onoare distincţia.

Liviu Tofan – un munte de inteligenţă

Îmi permit să spun că Liviu Tofan este părintele meu profesional şi sunt foarte mândru de asta. A fost personajul cheie în mai multe proiecte pe care le-am dezvoltat: Asociaţia Studenţilor la Jurnalism din România, Journalism Summer School 2007. Domnul Tofan continuă să mă inspire atât ca om cât şi ca ziarist.

Prietenul meu mai mare, Robert Turcescu

CREDIBILITATEA – este ceea ce m-a învăţat Robert Turcescu să preţuiesc cel mai tare în această meserie.

Adrian Dascălu

Mă simt neputincios în faţa cuvintelor când vine vorba de domnul Dascălu (un nume parcă predestinat). Datorită lui am CURAJ şi pot oricând să arăt asta “patronului”.

Tudor Muşat

Pe Tudor Muşat l-am cunoscut în vara lui 2007, la şcoala de vară, prin intermediul lui Liviu Tofan. Pe atunci era director la Radio Total. Împreună am făcut un exerciţiu de imaginaţie şi am construit, pe hârtie, un radio de ştiri. Unul de succes!

Toader Păun

Toader este m-a determinat să fac cel mai mare pas, din punct de vedere profesional, de până acum. El este cel care a avut încredere şi  mi-a deschis uşa familiei Europa FM

Modelul meu, Mihai Sturzu

I’m ready to stand tall!

Întrucât este un  gentleman, nu va spune nimic.”

Asta numai în România nu ai să o vezi!

Acum ceva vreme am citit o carte foarte interesantă şi utilă, Mic tratat de eleganţă de John Bridges. M-am gândit să reiau lectura acestei colecţii de sfaturi întrucât, în viitorul apropiat, activităţile profesionale îmi vor impune o anumită prestanţă. Şi pentru că sunt fascinat de lumea “englezoilor”, care şi atunci când sunt nesuferiţi, sunt politicoşi!

Deşi împărtăşesc opinia unui bun prieten, potrivit căreia, toate fetele frumoase se îndrăgostesc de vagabonzi, nicidecum de băieţi educaţi, pedanţi, ramantici etc., vreau să îmi impun o anumită ţinută.

Cu toate astea, cred cu tărie în schimbare şi în puterea tinerilor de a găsi repere corecte. Dar despre asta voi scrie cu altă ocazie.

Cred că am o problemă existenţială. O dilemă. O nebunie. Nici eu nu ştiu. Dar vreau să ma vindec. Dacă o fi vreun tratament pentru asta. Dar cine îmi va pune un diagnostic? Da, o să merg la medic, dar ce să îi spun? Că sunt bolnav, da! Şi mă va întreba ce mă doare? Nu mă doare nimic, dar sunt bolnav.

Sufăr de viaţă. Am prea multă sevă, prea multă energie… vreau să trăiesc!

Acum patru ore eram încă în avion. Îmi era un dor nebun de Ardeal. Fiecare centimetru din oraş îmi amintea ceva: de un prieten drag, de o întâmplare sau de un succes. A fost un moment în care, în câteva flashback-uri, am văzut cei doi ani trăiţi aici.

Iartă-mă că te-am înşelat!

E aproape ora 16, mai am puţin şi ajung acasă. Drumul de la aeroport către gară a fost de o intensitate orgasmică. Mic, dar cochet. Vechi, dar curat. Şi cel mai important, plin de amintiri! Aici am cunoscut oameni, am idealizat idei, am avut «eşece şi succesuri».

Am făcut-o pentru faimă.

Îmi e bine. Mai alerg din când în când, dar progresăm. Eu aşa cred. Dacă nu e aşa aştept să mă contrazici.

E doar sex!

R. spre exemplu este de părere că bărbaţii nu se pot limita la un număr de beri sau la câteva pahare. Unii se simt bine ameţiţi, alţii obijnuiesc deja să consume alcool peste măsură. Fericirea sau distracţia o pot regăsi în alcool. Există şi situaţii în care bei de plictiseală. Mai mult, gradul ridicat de alcoolemie compensează de cele mai multe ori lipsa curajului, aduce voie bună, eclipsează timiditate… îţî dă aripi! Fără vreo reţinere Ştefan mi-a spus că bărbaţii beau de proşti. E o slăbiciune masculină, care îi face să treacă peste inhibiţii. Să reluăm: îţi dă aripi, învinge timiditatea, treci peste inhibiţii, compensează curajul… în faţa cui? Evident, a FEMEILOR! Bărbaţii se îmbată când au parte de evenimente fericite (aniversări, nunţi, când li se naşte un copil) sau nefercite (suferă vreo decepţie, decese). Dacă stăm bine să analizăm, majoritatea beţiilor se învârt în jurul unei FEMEI. Există şi o categorie de bărbaţi care se pilesc pentru simplul fapt că e sâmbătă şi e seara lor liberă. Şi pentru că nu sunt misogin, am adresat această întrebare şi femeilor. Răspuns: “Depinde de situaţie. Masculii se îmbată ca să uite (mă întreb ce oare?), găsesc un refugiu în alcool, de plăcere şi de nevoie (Bună, numele meu este X şi sunt alcoolic.).

“În timp ce beau devin mai volubil, după ce beau pur şi simplu mă bucur de senzaţie, am precizat că a bea e corelat cu grupul în care bei, se creează atmosferă, devii mai animat. După ce suntem destul de beţi ne punem pe discuţii cât mai trăznite şi argumentăm feroce fiecare punctul lui de vedere neclar, apoi… la ultima beţie… ţin minte că am dansat ca nebunii, baieţi ţi fete, am spus glume, am râs de unii prea piliţi să ştie pe ce lume trăiesc, ştiu că toti am devenit mai afectuoşi.” Tu, cel care mă citeşti acum, ce faci când eşti beat? Din câte îţi amineteşti tu, sau prietenii tăi. THINK! Radu: “Cel mai des spun adevărul, când sunt beţi sunt cei mai sinceri!” Asta am să o testez cât mai curând :)))!!! “Prin ceaţa care i-a pus stăpânire pe ochi, zăreşte o siluetă ondulându-se încet către el. Se uită atent la ea. O curtează. Vorbesc mult, îi povesteşte orice. Se simte mai atras de o femeie când e băut decât atunci când e treaz. Încearcă să o agaţe. Unii încearcă să le agaţe si pe femeile prietenilor săi”. Tocmai am vorbit la telefon cu o altă femeie. Şi am profitat, am intrebat-o de ce se îmbată bărbaţii? “Să îşi plângă de milă şi logic pentru femei!” FEMEILE TURLBURĂ MINŢILE BĂRBAŢILOR.

Nu cred că există un răspuns la această întrebare. Fiecare bărbat are răspuns pentru beţia lui. Gata, mă opresc aici. Merg la “munci”, şi o să fiu atent să găsesc răspuns la altă întrebare: De ce se îmbată femeile? Căci citez: “Femeile bete e un trend!”

E în firea neamului ăsta să ne tot plângem. Dar câti dintre noi, cei care zi de zi ne exteriorizăm păsurile, încearcă să facă ceva care măcar să schimbe ceva? “Da mă m-a părăsit! Nu m-a iubit cât aş fi meritat.” “E adevărat leafa e mică, dar îmi mai iau un servici şi tot mă descurc.” “Parcă nici Băse nu e om rău.” Câti oameni au în ţara asta au astfel de reacţii la problemele cotidiene? Trăim într-o ţară în care tânăra generaţie (cică “generaţie de sacrificiu”) are puterea să o ia de la capăt sau măcar să schimbe ceva. Lipseşte curajul de începe ceva nou.

Tânărul nu ştia însă că războiul cu sistemul sanitar şi birocraţia este aproape de fiecare dată pierdut. Băiatul s-a stins în braţele părinţilor. Îndureraţi, nu le venea să creadă că promisiunile neonorate le-au ucis fiul. Dupa doi ani de suferinţă, Alin a abandonat lupta. Până în ultima clipa, a sperat că banii de la Minister îi vor salva viaţa. A fost colegul meu 4 ani de liceu; va rămâne în sufletele noastre “bravul soldat” al “Unităţii Militare Andrei Bârseanu 2004″.  Până când vom mai avea parte în România de aşa ceva? Până când vor mai muri oameni nevinovaţi din cauza putorii ordinare a celor de la conducerea statului? O prietenă mi-a răspuns: “Până la o revoluţie adevărată şi completă!” Trăim într-o ţară în care… trebuie să punem punct şi să o luăm de la capăt!