Valea Plângerii

Florin Avram

M-am săturat să ascult nemulţumirile tuturor. Ale prietenilor, ale colegilor de la facultate, ale celor cu care lucrez, ale simplilor oameni care trec pe strada. Îi aud peste tot, profita de fiecare moment să  mai adauge ceva pe lista neagră; la radio, la tv, la fiecare colţ de stradă toată lumea se plânge. Ba chestiuni sentimentale, că l-a părăsit iubita, ba că salariile sunt foarte mici şi găseşti greu un loc de muncă sau chestiuni politice: “parcă era mai bine înainte”.

E în firea neamului ăsta să ne tot plângem. Dar câti dintre noi, cei care zi de zi ne exteriorizăm păsurile, încearcă să facă ceva care măcar să schimbe ceva? “Da mă m-a părăsit! Nu m-a iubit cât aş fi meritat.” “E adevărat leafa e mică, dar îmi mai iau un servici şi tot mă descurc.” “Parcă nici Băse nu e om rău.” Câti oameni au în ţara asta au astfel de reacţii la problemele cotidiene? Trăim într-o ţară în care tânăra generaţie (cică “generaţie de sacrificiu”) are puterea să o ia de la capăt sau măcar să schimbe ceva. Lipseşte curajul de începe ceva nou.